Stefan-Florin Marincas (Romania)

Stefan-Florin Marincas (Romania)
ANOTIMPUL ÎNŢELEPCIUNII

Visam odata pe-nserat,
La o preafrumoasă fată.
Nu credeam că voi fi-nşelat
De-a ei lipsă de rasplată.
O visam demult, cum le visam pe ele,
Îmi erau dragi, toate cele patru iele.
Fiecare mă iubea, cel puţin aşa credeam.
Ele nu ştiau, cât de mult eu le doream.
Prima dintre ele, iute m-a şi-ndrăgostit,
Mereu veselă, mereu surâdea,
Totul şi pe toate, prezenţa ei le înverzea.
Începutul, naşterea, pe-acestea le-am trăit.
Cea din mijloc, cea de-a doua, o iubeam mai tare.
Că mă iubea si ea ? asta chiar că-i întrebare.
Realitatea însă, să nu vă fie cu mirare
Căci ştiţi si voi, am dus-o-n-îmbelşugare.
An de an, ea vine tot mai parfumată,
În cele mai vii haine înveşmântată.
Lumea toată, o întâmpină în gloată,
Pentru-a dărniciei, veşnică răsplata.
Tinereţea, iată c-a trecut frumos.
Dar încă nu-i prilej de întristare,
Se observă clar, dincolo de zare,
Un al treilea chip, şi el luminos.
Cea de-a treia, are viaţa înainte,
Primele două, văd traiul în cuvinte.
Pe toate cele trei, eu mult mi le-am dorit,
Viaţa mi le-a dat ca să fiu şi mai sporit.
Cea de-a patra insă, mi-a rămas enigmă.
Foarte rar aud de ea, din limbă-n limbă.
Sunt mult prea tânăr, pentru aşa minune,
Pentru bătrâna Iarnă, înţelepciune.
Cea dintâi e Primăvara
Minunat pe doi, stă Vara.
Pe trei, Toamna se arată.
Pe patru-i doar o erată:
“Eu sunt Iarna, şi pe-a mea înţelepciune
O veţi dobândi, cu pletele bătrâne.”

staff